
Vrem să organizăm activități pentru un grup foarte restrâns de copii din categoria de vârstă 2,5 – 3,5 ani într-un program de educație în mișcare
La 3 ani – izolarea socială nu e o opțiune, la fel cum pentru noi, grădinița nu e o opțiune. Motivele pentru care nu optăm pentru grădiniță până în februarie 2021 sunt multe.
În consecință, suntem dispuşi să facem acest grup în etapa de vârstă în care se deschide fereastra către socializare şi în care orice lună care trece se contabilizează altfel decât pentru adulți.
Acum este timpul pentru fair-play, lucru în echipă şi începuturile dezvoltării empatiei. La 3 ani.
Şi noi suntem aici – în Chitila Residenz – cu planuri pentru următoarele 3-5 luni să oferim ce ştim noi şi cum putem mai bine pentru un grup de maxim 7 copii (inclusiv ai noștri) ai căror părinți caută o alternativă educativă la grădiniță.
O idee care se ține scai deja de 10 ani // Educația timpurie şi primii ani de viață dezvoltă copii armonioşi // în MIŞCARE.
Activitățile specifice unui program de educație timpurie în mișcare
// concret propun a fi despre exercițiu fizic potrivit vârstei și nevoilor, motricitate fină şi grosieră, indoor şi outdoor play. Iar în profunzime sunt despre viziunea și experiența noastră referitoare la etapele de dezvoltare între 0-5 ani.
Toate activitățile sunt organizate și privite ca procese de învățare cu un parcurs unic pentru fiecare copil către o dezvoltare optimă.
Orice context apare considerăm că este o oportunitate de învățare, de adaptare socială și reglare emoțională.
Despre viziune mai multe detalii aici și pe pagina dedicată categoriei Kids.






De ce cu noi? De ce Programul de Educație Timpurie în Mișcare?
Sunt Alina Vișan și sunt antrenor de dans licențiat cu specializarea dans sportiv și psiholog.
Am pus în acest Program de Educație Timpurie în Mișcare experiența a 11 ani de lucru direct cu copiii de categorii de vârstă diferită (de la 1 an la 10 ani), 3 ani de parenting cu propriul copil și 4 ani cu fiul lui Alex, și pasiunea mea pentru etapele de dezvoltare timpurie 0-6 ani.Cred că dezvoltarea optimă în jurul vârstei de 3 ani se face în mișcare și în joacă. Cred că este nevoie de un cadru, de structură și de rutină îndrăgită la fel de mult cum este nevoie și de joc liber susținut de o stare potrivită de siguranță și bucurie.
Deschiderea către socializare specifică la 3 ani își pune bazele din această stare de joc joacă, la fel cum creativitatea nu este posibilă în lipsa stării de siguranță.
Pe toate le observ în procesele de învățare și în etapele de dezvoltare ale copiilor cu care dansez din 2009. Concluzia mea este că nu putem dezlega dezvoltarea unei minți inteligente și sănătoase de dezvoltarea corpului care se întâmplă în mișcare și în interdependență din momentul în care ne naștem.
Alex este soțul și jumătatea mea mai practică, el este la bază producător de emisiuni tv și un tată implicat și prezent în viața băieților lui.
Ne dorim împreună să oferim copiilor un stil de viață sănătos, echilibrat și în continuă evoluție către versiuni mai bune și mai iubitoare ale noastre. Învățăm continuu despre ce este sustenabil în practica fiecărei zile luate pe rând. Și programul de educație timpurie din Home Chitila este inspirat din acest stil de viață pe care ni-l propunem în primul rând pentru noi. Timpul și calitatea lui este resursa cea mai valoroasă a noastră pe care o investim în acest program.
Pandemia ne-a creat contextul și oportunitatea să fim prezenți amândoi într-o echipă armonioasă aș zice eu, care se simte în jurul nostru – și să punem în practică acest Program pe care îl coacem de câțiva ani. Ne-am întrebat dacă va veni vreodată un moment potrivit și dacă ne vom putea sincroniza ca disponibilitate de lucru pentru un astfel de proiect. Și iată că s-a arătat timpul lui și s-a așezat neașteptat în vremuri ciudate și pandemice. În următoarele 3-5 luni pornim în această călătorie și ne întrebăm care va fi grupul cu care ne vom juca.
Echipei s-a alăturat și Gokce Kaplan cu energia ei de om iubitor și vesel, mereu cu căldură în interacțiunea cu copiii și cu entuziasm pentru acest program.
Gokce își propune să ducă experiența acestui proiect pe viitor mai departe în planurile ei de a deschide o grădiniță. Ea reprezintă ce nici nu știam că aveam nevoie pentru o echipă completă.



Grup copii – minim 4 copii (inclusiv Sasha și Kuzey), maxim 7
Vârsta – între 2 ani 6 luni și 3 ani 6 luni
Loc desfășurare – Chitila Home și Parcul Dendrologic Lac Chitila
Start 5 octombrie 2020
Înscrierile sunt deschise – și se fac în baza unui contract pe minim 1 lună cu posibilitate de prelungire pe toată durata programului structurat pe 11 săptămâni // 5 oct – 20 dec 2020
Zile – luni, marți, joi între 9:30 și 13:30
Durata programului în 2020: 11 săptămâni
Cost – prețul de referință este de 1200 lei pentru abonament lunar cu program complet de 3 zile/săptămână, 12 zile/lună. Citește mai jos alternativele de abonamente personalizate disponibile.
Predare în limbile română și engleză (jocuri, cântece & basic words) , programul fiind influențat de formatori ai Alinei – traineri din UK – și de metodologia britanică în educația timpurie.









Program
Luni, marți și joi 9:30 – 13:30
Program stabilit de la început pentru întreg grupul – cu mâncare de acasă (1 gustare + 1 masă prânz)
Structură program
9:30 Intrare în spațiu, morning circle de grup
10:00 – 11:15 activități indoor (structură // 45 minute mişcare, activitate arts&crafts/joc organizat pt fine motor skills + 30 min free play) în Home Chitila
11:15 – 11:45 Gustare + transfer către activități outdoor
11:45 – 13:00 activități outdoor // 45 minute – gross motor skills – jocuri de alergat, activitate fizică în parc – explorare, adunat materiale pentru activitățile indoor + 30 minute free play -> Parcul Dendrologic Lac Chitila
13:00 – 13:30 înapoi acasă + prânz









Ce alternative de înscrieri sunt?
În urma feed-back-urilor, punem la dispoziție pentru cei ce nu pot urma programul pentru 3 zile pe săptămână complete, alternative de înscrieri personalizate. Suntem deschiși în continuare pentru feed-back. Pentru atingerea obiectivelor și beneficiilor programului, recomandăm abonamentul complet.
Abonamentul lunar complet de referință include 12 zile 1200 lei
// de la care putem personaliza cu următoarele alternative:- Abonament doar pentru programul indoor sau doar pentru cel outdoor 12 zile/lună 900 lei
- Abonament de 4 zile/lună, adică program complet pentru 1 zi/săptămână la alegere 600 lei
- Abonament doar pentru programul indoor sau doar pentru cel outdoor 4 zile/lună, adică 1 zi la alegere/săptămână 360 lei
Înscrierile se fac în limita celor maxim 7 locuri disponibile. Prioritate vor avea copiii înscriși cu abonamente lunare complete.
Acomodare & let’s meet
Punem la dispoziție întâlniri programate cu părinții și copiii chiar în spațiul în care au loc activitățile indoor. Aceste întâlniri au rolul de acomodare pentru copil și o intrare blândă și treptată în programul propus și de a oferi un spațiu one on one părinților pentru comunicarea detaliilor și răspuns la întrebările lor.
Întâlnirile de acomodare se pot organiza doar în afara programului de activități și în limita timpului disponibil.
Ce ne propunem? Durata, obiective, beneficii și măsuri de siguranță.
Am numărat săptămânile până la vacanța de Crăciun și avem în total 11 săptămâni în care ne putem stabili obiective pe termen scurt și mediu. Ne propunem să începem cu un grup cu care să avem această continuitate ca să putem avea și rezultate în ariile în care educația în mișcare demonstrează că are beneficii.
Și din motive de siguranță, dar și în avantajul dezvoltării lor, grupul îl vom păstra de maxim 7 copii și ne dorim să rămânem în formula în care începem pentru a preveni expunerea ce nu este necesară. Noi nu ne vom expune în perioada derulării acestui Program mai mult decât în cercul familiei și prietenilor foarte apropiați. Vom avea deschidere și transparență pentru asigurarea siguranței și atingerea obiectivelor programului.
De la ce informații pornim noi? De ce educație în mișcare?
Vârsta de 3 ani are etape de dezvoltare specifice. În programul propus, noi ne ghidăm în linii mari după următoarele informații despre educația în mișcare:
Timpul recomandat pentru exercițiu fizic într-o zi pentru un copil de 3 ani este de 180 de minute din care 60 de minute de cardio. Oportunitățile pentru joc-joacă ar trebui create și indoor și outdoor
Este perioada imaginative play – o etapă importantă prin intermediul căreia se pun bazele empatiei, a comportamentelor sociale adecvate, dezvoltă inteligența emoțională. Așa că vom încuraja joaca cu role play, pretend play, storytelling cu obiectivul de a fixa totodată şi memoria. Prin secvențialitate și retrospectivă în acest tip de joacă, corelate cu mișcare sau imagini pentru memoria vizuală și cu experiențe emoționale pozitive e posibil să fixăm primele amintiri pe termen lung și a gândirii strategice de mai târziu.
Through physical development children will increase stamina, strengh, and mobility; stimulate brain connections and cement neural pathways; develop motor skills (both fine and gross) in agility, stability, co-ordination, musicality, balance, spatial awareness and control; develop skills in problem solving, decision making, creativity and reasoning.
Physical activity is important for better physical health, emotional well being, cognition-memory development, social interaction, communication.
Midline development – through bilaterality, laterality and opposite movements, homolaterality and isolating one part of the body, cross laterality and crossing the midline, diagonal – are highly important for brain development in early childhood
Music & Movement Helen Battelley
Epigenetics is an emerging area of scientific research which shows how environmental influences // experiences // affect the expression of the genes. Early experiences cause epigenetic adaptations which influence whether, when and how genes release their instructions for building future capacity for health, skills and resilience. It is crucial to provide supportive and nurturing experiences for young children in the earliest of years
Center of Developing Child, Harvard University
Physical activity presents a physiological stress to the brain that, when balanced with recovery, promotes adaptation and growth, preserves brain function, and enables the brain to respond to future challenges
Mattson 2004
În dans şi mişcare se creează contexte prielnice pentru dezvoltarea emoțională, gestionarea emoțiilor şi a comportamentelor, stimularea sistemului proprioceptiv, a sistemului vestibular, activarea simțurilor şi fiziologiei înspre a produce un nivel optim de vigilență şi implicit de atenție necesare pentru învățare şi stare de bine.
Copiii cu un sistem vestibular slab dezvoltat sunt predispuşi la a avea deficit de atenție şi la a fi uşor distraşi. Activitățile ce întăresc centrul şi echilibrul asigură un sistem vestibular puternic.
Activități și cadru
Cadrul indoor
este organizat pentru activități în mișcare cu copiii, alese pentru dezvoltarea motricității fine și grosiere, pentru explorare şi pentru deschiderea către procese de învățare:\\ Open space de 33 mp // no chairs and sitting at the table
\\ Peretele holului cu vopsea chalkboard pentru desen vertical și scris cu cretă potrivit și recomandat pentru dezvoltarea motricității grosiere precursoare dezvoltării musculaturii mâinii și a motricității fine utilă mai târziu pentru scrisul de mână, desen, dexteritate, coordonare // inteligența kinestezică
\\ Spații delimitate pentru joc-joacă și procese de învățare individuală sau în grupuri de 2, de 3 copii:
- colțul de recuzită pentru programul de dans, ritmicitate, cântat și mișcare // simțul auzului, simțul proprioceptiv
- colțul rolei verticale de scris și desen în picioare
- colțul tablei magnetice,
- colțul cutiilor cu recuzită ce vor fi accesate pe rând și conform interesului manifestat în mod individual de fiecare copil
- peretele cutiilor pentru free play – puzzle de lemn, lego duplo, magna tiles, jocuri pe bază de magnet, jocuri de motricitate fină – de înlănțuire a unor accesorii pe o sfoară, jocuri de construit sau șurubărit,
- peretele cu harta animalelor – explorare și învățare
\\ Spațiu pentru activități cu întregul grup:
- cercul de start la ora 10 fix – cântece și jocuri de ritmicitate, de introducere în program și început de zi, de cunoaștere și integrare în grup, intro pentru programul de dans și mișcare indoor
- peretele cu harta animalelor – variațiuni de joc de grup
- jocuri de atenție
- jocuri de ritmicitate pentru așteptarea rândului, sincronizare de grup, coordonare, integrare socială și apartenență la grup
- fun science – diverse experimente bazate pe fizică și chimie de bază și de cunoaștere a mediului, în condiții de siguranță 🙂
Activități de tranzit între activități
exemplu: pe drum spre parc // cântece, jocuri de ritmicitate și marchCadrul outdoor
Parcul Dendrologic Lac Chitila este un parc cu spațiu deschis unde putem organiza orice fel de activități de echipă pentru motricitatea grosieră // care să implice alergat, sărit, învârtit, tăvălit, rostogolit, etc.Temele principale ale programului de educație în mișcare
- Conștientizarea timpului // jocuri suport de lemn, clepsidre, etc
- Anotimpuri // toamna și iarna
- Părți ale zilei // dimineața, amiază, seara, noaptea // și ciclicitatea rutinelor specifice
- Conștientizarea corpului și părți ale lui // în jocuri ex: Simon says sau Atenție!, minicoregrafii cu mișcări asociate pe versurile cântecelor / action songs – în ro și engl
- Forme geometrice // cerc, triunghi, pătrat în mișcare – și altele mai complexe în jocuri și activități arts & crafts – trapez, paralelipiped, pentagon, hexagon, octagon, prismă, piramidă
- Matematică în dans și mișcare // Musical stop&go // ne împărțim în grupuri de 2 sau de 3, formăm cerc, linie, pătrat, și noțiuni de matematică aplicată – paralel, perpendicular – cu exemple din mediul înconjurător – spre exemplu în zebra de la semafor sunt linii paralele
- Forme și scriere în mișcare // dansăm și scriem cu eșarfe forme rotunde, liniare, circulare // folosim ambele mâini pentru descrierea formelor în mișcare cu cretă, carioci, vertical pe tablă sau pe podea de foi imense
- Ritmicitate în rutinele formate – ne încălțăm, ne îmbrăcăm, etc – într-un ritm al grupului, mergem în parc urmând cadența unui cântec sau al unui joc de sincronizare de grup.
- Fun science
Recuzita
Folosim recuzita care susține procesele de învățare și educație în mișcare, ce poate fi folosită creativ în moduri diverse și în activități diferite. Materialele preferate sunt lemnul și plasticul durabil în timp. Credem în sustenabil și căutăm mereu opțiunile cele mai plastic free, zero waste pentru protejarea mediului și consum rațional, fără să cădem în extreme și fără să considerăm că deținem soluțiile perfecte. Nu folosim jucării zgomotoase, plastic de unică folosință, nu expunem copiii la ecrane.
exemplu : Folosim recuzită pentru organizare și încadrare în timp și spațiu – punem în practică clepsidra, banda adezivă pentru marcarea spațiilor, paduri, perne, etc.
Abordarea noastră în educația timpurie
Pe scurt // credem în respect în relația cu copilul din prima lui zi de viață, credem în limite ferme explicate oricât este nevoie și cu blândețe, spunem adevărul și evităm păcălelile, minciunile albe sau jumătățile de adevăr, nu folosim distragerea atenției în gestionarea crizelor de furie sau plâns, integrăm emoțional toate stările prin acceptarea lor și explicarea lor în vederea unei mai bune înțelegeri a copilului a ceea ce se întâmplă emoțional cu el în diverse momente, interacțiuni, situații.
În parcurgerea diverselor etape de dezvoltare ale copiilor, folosim ceea ce am aflat că se numește scaffolding:
In early childhood education, “scaffolding” refers to the type of assistance provided when a child is working to accomplish a task. For example, if a child is on the right track to completing the task, support should be less specific and more encouraging.
Contact
Am răspuns tuturor întrebărilor pe care ne-am gândit că le-ați întreba. Pentru restul întrebărilor voastre, detalii, propuneri, sugestii, suntem AICI să răspundem. Dacă sunteți interesați de program, hai să vorbim chiar în spațiul în care se vor derula activitățile indoor. Numărul de telefon AICI pentru a stabili un meet-up.
Cu drag,
Alina și echipa.
Programul de educație timpurie în mișcare
Recent Posts
- Cum se simte să devii fratele mai mare
- Sezonul 3 // Dans cu Alina Vișan // 3 workshopuri a câte 3 ore cu teme de lucru puse în mișcare
- An embodied approach about creativity, play and learning processes
- Educație în mișcare printr-un program de activități // alternativă pentru grădiniță în timpuri pandemice
- Ne naștem dansând // despre firescul corpului în mișcare
- Kids Creative Dance în parcursul a 10 ani // și continuarea cu noi module în tandem în studioul The Center din zona nord
- Dancing Ladies feedback 2019 // Un nou început în 2020
- De la dans sportiv la dans terapie // un stil de viață cu evoluție în mișcare
- Wedding Dance 2019 // Ioana și Dan
- Primul curs internațional Dance Scottish // 1 year later
- Scottish Spirit in Romania
- Final Event // Dance Scottish M2 S1
- Charity Night for Georgiana // S1
- Red House // Dance Scottish M5 S2
- Expat Dancing ladies classes // Fun classes!
- Ramona & Romulus D.
- Monica & Bogdan T.
- Anca & Cristi S.
- Alina & Adrian C.