Sezonul 3 // Dans cu Alina Vișan // 3 workshopuri a câte 3 ore cu teme de lucru puse în mișcare

on September 26, 2020 Blog în mișcare, Înscrierile sunt deschise, Social, Therapy and Tags: , , , , , , , , , , , , , , with 0 comments

Dezvoltare personală cu teme de lucru observate și integrate în dans și mișcare

Sezonul 3 Dans cu Alina Vișan // cu cele 3 după amieze de sâmbătă a câte 3 ore:

// 10 octombrie

// 14 noiembrie

// 5 decembrie

Acestea sunt datele workshopurilor pentru maxim 6 participanți în 60 de mp ai noului spațiu de dans. Invitația mea propune să lucrăm cu frica, să observăm cum și cât ne-a modificat obiceiurile și comportamentul, să o interogăm, să o transformăm, să o procesăm. Să știm că la nevoie o putem ventila prin ferestrele ce vor fi larg deschise și să o lăsăm să fie corect dimensionată în afara cadrului de lucru atent pregătit conform normelor de siguranță.

Intrarea Catedrei 17 – 23

În contextul actual, Sezonul 3 începe pentru cei maxim 6 ce se vor înscrie cu un

Workshop de apropiere umană la distanță regulamentară.

Prima temă de lucru înapoi în offline după 7 luni de pauză este despre apropierea socială în condiții de restricții pandemice şi distanțare fizică. Distanțarea fizică nu este izolare socială.

Aproape // dansul de octombrie cu Alina Vişan

// 10 octombrie 2020

// 17:00 – 20:00

// Intrarea Catedrei 17-23

// 6 locuri disponibile

// 234 lei/persoană // one time only workshop

// 144 lei/persoană // în sistem de pachet workshop de grup + modul de 4 ședințe individuale x 140 lei/ședință

// înscrierile sunt deschise

// rezervarea locului doar în baza transferului bancar, detalii aici

Sezonul 3 adaugă experiențe în mișcare Sezonului 1 și Sezonului 2 // cu teme lucrate în 10 evenimente din studio și 4 teme dansate online.

Participarea la workshopurile Dans cu Alina Vișan de 3 ore nu necesită experiență prealabilă în dans și nu este condiționată de prezență la evenimentele trecute.

Bazele acestui proiect au fost puse pe integrarea temelor lucrate până acum. De aceea prezentarea de mai jos este disponibilă pentru cei ce vor să afle mai mult despre evenimentele Dans cu Alina Vișan înainte de înscriere sau pentru cei ce au nevoie de un reminder a trăirilor noastre împreună.

Structura este unică pentru fiecare workshop. La fel și playlistul. Grupul se formează deloc întâmplător // și mereu altul // în rezonanță cu cuvintele și temele de lucru propuse.

Optim // o trăire scrisă despre tema lui septembrie 2019

Este fascinantă amprenta de mişcare a corpului.

Aş putea recunoaşte dintr-o sută corpurile în mişcare ale unor oameni cu care am dansat de-a lungul timpului sau posturi, gesturi, mimică, forma degetelor sau semnificația privirilor oamenilor apropiați.

Corpul are o amprentă şi este unică. Este fascinant să-i traduci semnificațiile comunicate nonverbal şi este o temă de observare nesfârşită pentru mine.

Să asculți şi să înregistrezi detaliile mişcărilor corpului în finețea gesturilor celor mai discrete implică o intimitate blândă şi răbdătoare. În timp, traducerea se întâmplă de la sine.

Tema optim a arătat într-unul din exercițiile-experiență propuse în cele 3 ore de workshop, proiecțiile pe care le avem asupra unor cuvinte. Asocierile pe care le facem sunt atât de diferite încât comunicarea devine neclară şi ineficientă deşi folosim aceleaşi cuvinte şi vorbim aceeaşi limbă. Împărtăşim cuvântul, dar suntem separați în realități diferite rezultate din experiențele asociate cu acel cuvânt.

În contrast, corpul este sincer.

Ascultând ce comunică corpul înțelegem că acelaşi cuvânt unui om îi produce bucurie şi altuia încordare. Mesajul e clar şi comunicarea este //optimă.

Optim // septembrie 2019

Armonie // tema lucrată în octombrie 2019 // o perspectivă

Care-i treaba cu fuga sau respingerea spectrului complet de emoții pe care ne este dat să le trăim?

Sunt neplăcute atunci când le simțim pe pielea noastră, pe unele dintre ele, în corp, da. 

Dar sunt semnale prețioase pe care putem alege să le ascultăm. Precum senzația de arsură ne ține departe de foc

Au rolul lor toate // bucuria, frica, tristețea, furia, dezgustul, surpriza, entuziasmul // și toate amestecurile și intermediarele lor

.

Armonie // octombrie 2019

Cu cât avem mai multe emoții netrăite la timpul lor

// neprocesate, neconsumate, respinse, înghețate//

care la acel moment dat poate că ne-au copleșit și au rămas astfel blocate în corp, cu atât

// am observat eu și este doar părerea mea // suntem mai puțin armonioși în curgerea amprentei noastre unice de mișcare,

cu atât suntem mai rupți de ritm, cu părți ale corpului parcă trăind separat unele de altele,

cu mișcări care fragmentează ansamblul corpului privit în mers, în dans, în gesturi.

Și această amprentă de mișcare este ca o ecografie generală a experiențelor trăite și a ceea ce am făcut cu ele până azi, amprentă ce poate fi încărcată, cocoșată de viață sau liberă, fluidă, jucăușă.

.

Și am mai observat că nu ține deloc de nivelul de profesionalism la care poate ajunge un om în dans, de tehnica pe care o deține.

Cunosc dansatori de profesie care au smuceală în mișcări, deși tehnic ireproșabili poate, dar greu de urmărit (de mine) atunci când sunt lăsați să danseze liber.

Cunosc oameni care au trecut prin experiențe foarte grele de viață și încă au blândețe și ușurătețe în gesturi, deci nu ține de cât de grea poate fi viața ca experiență, ci de cum o gestionăm.

Desigur.

.

Poate nu spun nimic nou, cu siguranță s-a mai auzit ce scriu. Invit la explorarea acestui drum poate cunoscut, către armonie în corp, în dans și în mișcarea ce lasă o amprentă zi de zi. Aceste observații scrise în urma lucrului cu tema armoniei în 2019 sunt valabile și pentru Sezonul 3, iar perspectiva asupra trăirii și integrării spectrului întreg de emoții existente este prezentă încă în practica Dans cu Alina Vișan.

.

Acasă // tema cu călătorie de încheiere de an 2019

Aud.Văd.Gust.Miros.Ating.Mă simt ACASĂ.

Am ales să parcurg călătoria către ACASĂ.

.

În evenimentul din decembrie 2019, am pornit cu o poveste scrisă la persoana I și de la premisa că avem liber arbitru. Cu practică în cadrul astfel creat în studio.

Acasă // decembrie 2019

Viața e o PLANȘĂ pe care eu aleg ce pun din resursele pe care le am la dispoziție din lume, din țara mea, din familia mea. Eu aleg ce păstrez din experiențele prin care trec pe parcursul călătoriei. Pe planșă eu îmi construiesc un ACASĂ cu acele elemente importante pentru mine, eu stabilesc desenul, structura, culorile, gustul, emoția de fundal. Transform starea și senzațiile preluate din mediul extern în comportamente, acțiuni, cuvinte. Trag concluziile, procesez stările până în punctul în care devin liber de impuls, de reacții nedorite, de dependențe. Și dacă nu mă pot feri de unele experiențe ce-mi sunt rezervate, de anumite obstacole ce apar pe drum, totuși pot alege cum le folosesc.

Și am ales, fiecare. Constructiv sau distructiv? Către închidere în sine sau către deschidere? Către putință sau către neputință? Către mișcare sau nemișcare? Către dans, către artă, către frumos? Către adevăr și iubire? Către centrul meu și către resursele mele interioare?

Fiecare participant a ales ce a pus pe planșa lui, cum a arătat și cum s-a simțit acasă la final de an 2019.

Iar acestea au fost întrebările puse în mișcare și lucrate în călătoria de 3 ore. Le poți citi, sau reciti, cu atenție către rezonanța și senzațiile care apar în corp.

Ce este Acasă pentru tine? Este un loc? sau poate e în corp? este o senzație, este o apartenență, o chemare sau poate o persoană? Ce te duce Acasă? Un miros, o fotografie, un tren? Ce face o casă să fie acasă? Să fie oare acel spațiu comun pentru familie, pentru împreună? Cum trăieşti practica fiecărei zile în acest spațiu? Acasă este un adăpost unde eşti oricum vrei să fii? Care este idealul lui Acasă pentru tine? Care este realitatea trăită a lui Acasă şi ce este Acasă idealizat? Tu cum eşti acasă? Vrei să te observi pe tema Acasă? 

Limita // tema dinaintea pandemiei

În februarie am dansat cu LIMITA și cu perspective asupra limitei. A fost un lucru cu sine într-un fel chiar premonitoriu despre experiențele ce urmau să ne limiteze mai mult sau mai puțin în lunile martie – septembrie. Și o temă care încă ne susține să ne adaptăm și să ne reinventăm între noile restricții de context de viață.

Am lucrat în dans și mișcare prin exerciții-experiență cu:

  1. Limita ca încadrare. Cadrul într-un spațiu, într-un contract, într-o colaborare.
  2. Limite în propriul corp. Interior-exterior. Limita de efort.
  3. Limita ca identificare. Încap între limite. Sunt între limite. Cât pot fi? Cât pot împrejmui? Cât îmi pot asuma că sunt astfel încât să mă conțin? Să nu mă revărs? Să nu fiu copleșit?
  4. Limita ca opus al împrăștierii.
  5. Limita ca relaționare. Eu în relație cu ceilalți. Limita de abuz.
  6. Limita ca pântec. Limita ca protecție. Limita ca îmbrățișare, limita ca o cuprindere, susținere, limita ca și conținere, înglobare.
  7.  Limita ca Împresurare, încercuire, înconjurare, împrejmuire, învăluire.
  8. Limita ca educație. Limite sănătoase și setate ferm și cu blândețe.
  9. Limita ca orgoliu. Ca impunere în relație cu ceilalți. Ca imagine de sine. Ca nevoie și dorință.
  10. Limita ca delimitare. Comparație. Diferență.
  11. Limita ca finalitate. Resurse, timp, spațiu, bani, stări și emoții, viață – finite, limitate.
  12. Limita ca orizont. Ca perspectivă.
  13. Limita ca restricție, constrângere, rigiditate. Ca posibilitate de rupere. Limita ca restrângere.
  14. Limita ca explorare, ca testare, ca provocare și cunoaștere.

.

Ultimul workshop dansat a avut 5 părți şi 36 de piese în playlist pentru cele 3 ore pe care le-am investit în dans, mişcare, introspecție şi observare. Evenimentul a propus perspective asupra limitelor şi cum mă raportez // eu, tu // la aceste perspective.

Practic. În mişcare. Inclusiv pentru corp. 

// Structura a invitat la observarea stării din care privim limita şi cum se transformă ea dacă o privim cu deschidere, din curiozitate şi drag pentru explorare.

// Ce se schimbă atunci când privim limitele ca necesare din frică, din furie, din lipsă de încredere? Când şi de ce se schimbă perspectiva, cum se simte în corp când limita trece dinspre linie de orizont de neatins către constrângere şi limitare sau către protecție şi îmbrățişare?

// Avem nevoie de limite? Cum ar fi fără? 

.

Sezonul 3 Dans cu Alina Vișan își pune bazele pe temele lucrate și istoricul evenimentelor lor

https://youtu.be/ebOJkTqy52Y

  1. Eveniment pilot // intențiile unui proiect nou // noiembrie 2018
  2. Treaz către 2019 // decembrie 2018
  3. Tandem // martie 2019
  4. Noi NOUă // aprilie 2019
  5. Dual // iunie 2019
  6. Firesc // iulie 2019
  7. Optim // septembrie 2019
  8. Armonie // octombrie 2019
  9. Acasă // decembrie 2019
  10. LIMIT-less-or-more // februarie 2020

.

Dans liber // partea a2a a evenimentului pilot // 24 nov 2018

În perioada martie – septembrie am lucrat cu 4 teme puse în mișcare online.

  1. Împreună separat – JocDans // aprilie 2020
  2. Interdependența // mai 2020
  3. Introspecție despre iertare // iunie – iulie 2020
  4. Restricție sau oportunitate // august – septembrie 2020

.

Oricare din temele abordate până azi în evenimentele – experiență poate fi reluată sau aprofundată // la cerere // prin module de 4 ședințe individuale (vezi tipurile de clase Social – Dans cu Alina Vișan). De asemenea, temele cu care rezonezi pot fi adaptate într-un program personalizat Therapy (vezi tipurile de clase Therapy)

Privim mai departe către Sezonul 3

…și vedem restricțiile sau oportunitatea? Restartul din toamna aceasta ne descalță pe un parchet nou și în grupuri mai mici. Cu simțuri poate mai ascuțite și vigilenți. Sau poate doar într-un fel altfel în relațiile cu ceilalți și cu mediul după lunile petrecute acasă. În lipsa atingerilor și îmbrățișărilor. Septembrie ne aduce cu picioarele pe pământ și cu ochii deschiși către noua realitate.

Și până în octombrie avem timp să decidem cum ne poziționăm față de noua realitate.

Workshopul ce deschide Sezonul 3 // de peste 2 săptămâni fix // oferă un răgaz de 3 ore în care să explorăm.

Care ar putea fi viziunea optimistă asupra contextului de viață în care suntem? Vom găsi apropiere în distanțarea fizică impusă? Vom regândi resursele disponibile și le vom investi în relaționări mai puține și mai semnificative? Din mai puțin vom hrăni mai conștient obiceiurile pe care le avem și le alegem? Vom susține acele proiecte și locuri în care chiar credem? Vom fi mai aproape de autenticul din noi prin conștientizarea a ceea ce e cu adevărat important pentru noi? Vom lucra cu noi în continuare să fim mai APROAPE de noi, de ceilalți și de mediu? Este mai puțin într-adevăr mai mult?

.

Înscrierile sunt deschise pentru

Aproape // dansul de octombrie cu Alina Vişan

Să ne fie-ntr-un dans blând, atent, revelator și bun!

Cu drag,

Alina.

.

Sezonul 3 // Dans cu Alina Vișan